Despre neoşamani şi unele taine [1]

Despre şamanii din vechime au scris unii şi alţii. Unii au scris cunoscându-i în fapt şi fapte, alţii au scris din auzite. Cert este doar faptul că s-a scris, nicidecum nu este o certitudine că se ştie cu adevărat ce era, ce făcea ori cum trăia, în real şi nu numai, un şaman. Şamani asemenea celor din vechime mai sunt şi acum, provin mai ales din ţările Americii Latine unde, ca şi în Siberia-Mongolia, sud-estul Asiei, tradiţiile ancestrale s-au păstrat fiind transmise din generaţie în generaţie, ocult, prin iniţieri ritualice. Acolo unde civilizaţia cu o cultură din ce în ce mai cosmopolită iar conştiinţa se zbate între Credinţă (de mai puţine ori simţită, de cele mai multe ori ca regulă de bun simţ) şi Ştiinţă (care destul de rar depăşeşte pragul culturii generale) formele vechi au fost trecute în desuet. Şi nu s-a întâmplat asta pentru că ele nu ar fi eficiente ci tocmai datorită celui care ar avea mai mare nevoie de ajutor deoarece, el, suferind – oricare ar fi tipologia suferinţei – şi căutător de vindecare, refuză a avea încredere, ba, mai mult crede că trebuie să ştie totul. Ori aici se ascunde ceea ce ar trebui să ştie abia după vindecare...

Pe de altă parte, categoria naivilor a primit destule lovituri de la şarlatani şi escroci, cei care au prins ceva din limbajul autentic dar au ştiut să mânuiască în aşa fel cuvintele încât să reuşească ceva, dar nu să vindece ci... să se îmbogăşească.

Când totuşi oamenii realizează că au nevoie de ajutor pe acest plan încep să caute. Nu se iau în discuţie naivii ci aceia care doar ajung la disperare în căutarea problemelor dar mai ales a rezolvărilor. Şi, de obicei, le ies în cale tot şarlatanii sau “doamne” dintr-o societate arhetipală ce, chiar dacă ştiu multe, sunt puse pe căpătuială sau şi mai rău, metodele şi formele ce le utilizează (de obicei) sunt exact cele ce agravează mai târziu toate problemele personale dar şi ale descendenţilor.

Nu e poate trece mai departe fără a menţiona şi un alt rău pe care îl fac acestea: pentru a beneficia de graţiile “pacienţilor” şi a se face cunoscute, învaţă pe pacienţi anumite “tehnici” menite să le satisfacă ego-ul, de genul: “Poţi face pe oricine să te placă/iubească”, “Poţi să ai tot ceea ce îţi doreşti” etc, dorinţe pe care omul, mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin vinovat, le nutreşte. Religia numeşte această faptă ademenire (din partea răului) şi adevărul acesta nu poate fi contestat, cel mult redenumit!

Necesităţilor actualei epoci şi necesităţilor oamenilor din această epocă le-au răspuns până şi Cerurile... căci doar aşa se explică apariţia neoşamanilor.

Forma “neo” a trecut printr-o fază de mixtură, care păstra şi ritualurile vechi, dar se ancora în noul ştiinţific. Aceştia încă există şi, din motive mai mult personale, se revendică a fi doar ei reprezentanţii noii generaţii de şamani. Vorbind de motivele personale, mai repede s-ar putea ca acestea să provină nu din ego-ul acestora (cu toate că unii dintre cei vechi nu erau deloc lipsiţi de mândrie şi ego) ci mai repede de dorinţa de a convinge că ei sunt şamani şi nu şarlatani.

Prin ce se deosebeşte neo-şamanismul? Întrebarea poate avea un răspuns, însă nu foarte precis, tocmai datorită motivului enunţat: adevăratele taine ale şamanismului tradiţional doar şamanii tradiţionali le ştiu. Întrebarea ce poate primi răspuns este: Ce este caracteristic neo-şamaniului?

Şamanul modern, neo-şamanul este un om ca toţi ceilalţi. Chiar nimic nu-l deosebeşte, pentru cei neiniţiaţi, de ceilalţi oameni. Diferit este ceea ce nu poate fi văzut. Căci nimeni nu are cum găsi modalitatea de accesare a informaţiei din alte planuri, căci el nu va fi niciodată văzut executând ritualuri, aşezându-se în anumite poziţii, folosind anumite substanţe. Uneori nu poate să i se înţeleagă vorbăria. Şi totuşi accesul la informaţie există. Inteligent, bun psiholog, căutător, întrebător, clarvăzător? Să fie acestea caracteristici ale neo-şamanului?

E greu de vorbit de prima caracteristică, deoarece aceasta nu poate fi etimată într-un mod absolut. Cea de-a doua caracteristică este mai repede forma de manifestare dată de informaţiile primite.

De căutat... da, el caută, dar nu este o căutare cu gândul încrâncenat asupra problemelor. Mai degrabă se poate vorbi de o atenţie multi-distributivă, o caracteristică pe care a dobândit-o prin iniţiere. De aici e bine să se înţeleagă şi altceva: şaman devine cineva care are o atenţie distributivă. Multi-distributivitatea are avantajul de a fi cel ce “nimic nu-i scapă”, fără a vrea să ţină totul sub control. O intuiţie superioară îl face să fie atent, atunci când trebuie să fie atent la ceea ce trebuie să fie atent.

Întrebător însă este totdeauna. Căci doar prin întrebări se găsesc răspunsurile. Dar nu se poate spune că inventează întrebări. Întrebările sunt generate de stări, vorbe sau fapte. De ce? Cum? De unde? Când?... cam aşa sunt începute întrebările pe care şi le pune un neo-şaman. Şi le pune este un fel de a spune, căci niciodată nu le rosteşte, nici măcar în gând... Ele pur şi simplu pleacă spre sursa de informaţie...

De unde şi când se culege informaţia? Informaţia vine de acolo de unde nu vrea societatea materialistă şi super-realistă să accepte. Vine tot timpul şi ea se stratifică în memorie. Rămâne acolo şi iese în momentul în care acest lucru este necesar. Memoria ciudat de mare este o altă caracteristică a şamanului. Memorie de mare durată (de peste vieţi chiar) dar şi memorie de mică durată.

Când informaţia este ascunsă de cei care au grijă să o ascundă sau când propagă idei false despre cei cărora li se vrea arătată o altă faţă, informaţia este “căutată” în somn. Un somn “de lemn” al şamanului care, “obligat” de propria-i menire dar şi de dorinţa celui afectat de a scăpa de relele de pe capul lui, pierde majoritatea simţurilor umane şi, aproape fără să se mai mişte în spaţiul fizic al vieţii, bate drumuri de “mii de ani-lumină”, pe urmele realului subtil.

Şamanul, din toate timpurile, nu se poate opri până când nu rezolvă problemele. Căci din momentul în care “pleacă” în luptă, alături de cei care le cer asta, devine parte co-beligerantă. Chiar dacă rămâne singur în luptă, indiferent din ce motiv este lăsat singur, nu mai are cale de întoarcere. Unii îşi pun problema încălcării aşa-zisului Liber Arbitru... Dar oare cei care se retrag din luptă nu procedează ei primii la această încălcare? Se mai gândeşte cineva şi la faptul că acesta ştiind deja care este “deznodământul” luptei are toate motivele să nu mai dea înapoi? Că dacă nu a dat înapoi atunci când “a luat contact” cu informaţiile, de ce ar mai face-o după ce toate ecuaţiile sunt scrise?

Neo-şaman nu poate fi oricine. Aproape oricine poate fi vindecător, terapeut, nu însă şaman. Şamanii sunt aleşi de către cei care recunosc în ei viitori şamani... În vremurile de azi mulţi copii (cam 1 din 100) pot ajunge mai repede unde trebuie să ajungă! Ce-ar fi dacă n-ar mai fi puse piedici de către părinţi? Ce-i face pe părinţi să se opună?

Creierul omului racordat la Univers

Cercetările ştiintifice de dată recentă au condus la concluzia că leptonii – denumire generică dată particulelor elementare uşoare, spre exemplu electronul, neetrinul, miuonul şi altele –, prezenţi în funcţiile subtile cerebrale la om, reprezintă, încă, o taină, o taină cosmica, deoarece pe organizarea şi energia lor se sprijină gândirea. Deocamdată nu există o tehnică prin care să se poată măsura şi aprecia corect rolul leptonilor în funcţiile cerebrale, dar se ştie cu certitudine că acel câmp leptonic, intuit de savanţi, împreuna cu câmpul magnetic pun omul în contact direct şi permanent cu informaţia din întregul Univers.

Câmpul leptonic al Terrei este localizat, de el este legată rotaţia în 24 de ore a tuturor câmpurilor planetei, iar axa de rotaţie a Pământului coincide cu axa câmpului leptonic. Transmiterea informaţiei prin câmpul leptonic este spontană şi, trebuie menţionat ca orice materie este penetrată de acest câmp. Cu toate acestea, câmpul continuă să incite gândirea, speculaţiile oamenilor de ştiinţă. S-a făcut afirmaţia că gândirea îşi are „baza” în câmpul leptonic, dar şi clarviziunea, zonele biopatogene, spaţiul Hartman, canalele informaţionale, ceva mai mult, chiar tornadele şi uraganele, fenomenele din Triunghiul Bermudelor, radiaţiile de torsiune, cutremurele, erupţiile vulcanice, fulgerele sferice (globulare), punctele de acupunctură...

Specialiştii spun că majoritatea evenimentelor, fenomenelor, manifestărilor ce fac obiectul parapsihologiei vor putea fi evaluate şi cercetate prin participarea câmpului leptonic şi a câmpului magnetic cerebral la „misterele fiinţei umane”. S-a localizat la om câmpul respectiv, el fiind situat de-a lungul coloanei vertebrate. Ceva mai mult, s-a descoperit că fiecare vertebră conţine un generator de leptoni, ce reprezintă o formă de spirală conică...

Fiecare câmp generator din vertebre este legat de un anumit organ. În cele 7 chakre se află formaţiuni spiralice puternice de intrare şi ieşire a energiei leptonice. Organelor li se pompează în permanenţă leptoni, încărcarea cu energie leptonică are loc şi atunci când, spre exemplu, omul doarme zece minute. Leptonii conţin toată informaţia despre Universul material, despre trecutul, prezentul şi viitorul Universului. Oamenii de ştiinţa studiază la ora aceasta cu precădere procesul gândirii la om prin baza sa care este câmpul leptonic. Deşi s-a spus în secolul trecut că gândirea nu este de origine materială, totuşi „imaterialitatea” gândirii are o baza materială, un suport energetic şi fizic în care se petrec procesele „imateriale”.

Descoperirea nu a satisfăcut pe deplin cercetarea şi s-a ajuns la încă un pas, un pas uriaş, făcut spre alte mistere, numite deocamdată câmpurile microleptonice, a căror multitudine de profiluri şi functii subtile vor avea darul de a uimi lumea ştiinţei din noul mileniu. Surprinzător şi senzational este faptul că oamenii, prin câmpul leptonic, sunt racordaţi, în fiecare secundă a existenţei lor, la câmpul leptonic al Universului. Aşa se explică unele capacităţi paranormale ale unor superdotaţi, cum sunt clarvăzătorii, cei ce dau într-un mod greu de explicat predicţii corecte despre evenimente istorice sau telurice.

Iată aşadar că parapsihologia, fenomenele paranormale cu întregul lor lanţ de manifestări misterioase şi care adeseori sfidează logica vor putea fi evaluate şi desluşite. Iar afirmaţia că omul este racordat la Univers prin funcţiile şi energia leptonică s-ar putea, ca într-un viitor nu prea îndepărtat, să modifice sau să schimbe mai toate reprezentările cu privire la ceea ce este cu adevărat – nişte fiinţe cosmice în care se regăseşte Universul aşa cum omul se regăseşte prin tot ceea ce este în Univers.