Călătoria astrală (1)

Despre călătoria astrală se prea poate ca mulţi să fi auzit, citit, învăţat şi chiar aplicat de-a lungul vieţii. Alţii  doar au auzit şi poate nu cunosc anumite subtilităţi care delimitează aceasta noţiune din noianul noutăţilor cu care omul se  confruntă zi de zi.

Calatoria astrală era folosita înainte de glaciaţiune de către populaţiile umane lemuriene şi atlante, în scop de cercetare detaliată şi profundă a lucrurilor de o complexitate cu totul deosebită pe care ei le percepeau în acel moment al evoluţiilor planetare. Condiţiile planetare de atunci permiteau oamenilor (ca spirite creatoare conştiente înaintate pe drumurile evoluţiilor, întrupate pe Pământ) să desfăşoare adaptări complexe la realitatea pământeana şi să-şi cunoască toate forţele cu care pot desfăşura orice fel de manifestări pe Pământ. Astfel de condiţii se refereau în primul rând la un nivel foarte mare al vibraţiei medii planetare – de până la 400 – 500% (comparativ cu ceea ce se cunoaste azi, în preajma glaciaţiunii, chiar mult mai înalte, înspre timpurile stravechi). În al doilea rând, astfel de condiţii se refereau la o dinamică a funcţiilor corporale care permiteau un trai mult mai simplu:

– hrănirea şi întreţinerea generală a corpului: prin osmoză, energizare şi autostabilizare vibraţională individuală (adica: păstrarea vibraţiei corporale la nivele optime desfăşurării vieţii curente, cu diferenţele ei de usurinţă sau greutate);

– desfăşurarea unei forme de creaţii materiale mentale, mult mai usor de realizat în acele condiţii, care presupunea cunoaşterea întregii fenomenologii galactice la incidenţa cu planeta, aplicaţiile de înaltă ţinută calitativă şi morală, ca activitate de cea mai mare importanţă pe care oamenii o derulau permanent.

Înainte de a detalia cele de mai sus spuse, pentru înţelegerea mai clară a noţiunilor, este de pecizat că o astfel de călătorie nu îşi are scopul său bine conştientizat în perioadele planetare de joasă vibraţie, când şi corpurile vieţuitoarelor îşi restrâng mult activităţile energetice, determinând spiritele să lupte efectiv pentru supravieţuire în medii destul de ostile, comparativ cu viaţa de dinainte. De aceea există mecanisme automate – din funcţionarea normală a corpurilor şi, prin inteligenţa specială, înaintată, a Făuritorilor (a coordonatorilor-lucrători din galaxie), planeta şi steaua care o guvernează desfăşoara mecanisme îndreptate spre întreţinerea vieţii şi a desfăşurarii forţelor spirituale ale tuturor vietăţilor planetare.

În astfel de condiţii, călătoria astrală devine stare natural-fiziologică în care, atunci când se instalează oboseala (adică scăderea în valoare medie a vibraţiei individuale) automat corpul astral se detaşează de restul sistemului corporal, creîndu-se, prin mecanisme în a caror detaliere nu e cazula acum a se intra, această autostabilizare vibraţională: prin care corpurile îşi recuperează vibraţia, fiind apte să permită spiritului să-şi desfăşoare în continuare, zi de zi, activităţile cu care el este obişnuit, adică se instalează starea de somn, de regulă pentru toate vieţuitoarele planetare prin formarea unui mecanism de condiţionare naturală: lăsarea nopţii – pentru unele vieţuitoare, sosirea dimineţii – pentru altele, în functie de sarcinile de destin specifice treptei de evolutie pe care o parcurg ca spirite întrupate.

În etapa contemporană, de joasă vibraţie medie planetară (cu referire unilaterală, la evoluţiile umane) se delimitează noţiunea de somn de aceea de călătorie astrala în sine, în care călatoria astrală rămâne ca noţiune conştientizată (în general, nu şi în particular), de cercetare specific astrală: aprofundată, detaliată, extinsă dincolo de "marginile" locului de desfăşurare a vieţii cercetatorului.

Sintetic, cele de mai sus, se exprimă astfel: călătoria astrală a spiritului, prin detaşarea corpului astral de restul sistemului corporal (de care rămâne însă legat printr-o structură aflată în prelungirea unui plex central, structură care, popular, poartă numirea de cordon) are un dublu scop:

– autostabilizarea vibraţională proprie, acţiune automată care se desfăşoară numai prin intermediul acestui corp – care de altfel este cel dintâi care pierde vibraţia optimă desfăşurării activităţilor necesare conform destinului. Iar acest lucru se petrece datorită variaţiei stărilor emoţionale (exteriorizate sau nu), modificate de la starea de echilibru, în urma impulsurilor primite (interioare şi exterioare deopotrivă). O astfel de activitate a corpului astral (de autostabilizare vibraţională) este automată, în sensul că acesta este atras cu putere de o bandă de stabilizare vibraţională planetară: o structura planetara, adică din componenta elementelor matriceale eterice planetare, care se află la o distanţă relativ redusă faţă de Pământ. O astfel de structură are o valoare vibraţională optimă pentru fiecare grup spiritual care desfaşoară evoluţii pe o planetă. În continuare, corpul astral, ajuns la o vibraţie optimă pentru individualitatea sa, se reîntoarce în sistemul corporal, sistem care împrumută vibraţia astfel înălţată de la corpul astral, stabilizându-se vibraţional pe fiecare treaptă de vibraţie interioară. Procesul este mult mai complex, implicând şi alte structuri, dar deocamdata este suflicient acest segment de detaliere.

– desfăşurarea de călătorii astrale cu scop informativ-lucrativ, în cadrul cărora fiecare spirit în parte derulează acţiuni individuale sub ocrotirea entităţilor astrale însoţitoare: proprii şi de grup spiritual propriu; desfăşoara activităţi îndreptate către cunoaşterea şi aprofundarea cunoaşterii mediului universic local, îndreptate către ajutor (de învătătură) oferit şi primit în cursul unor astfel de cunoaşteri, precum şi aplicaţii de natură astrală: cunoşterea, întreţinerea şi folosirea structurilor planetare, a desfăşurărilor de biosistem planetar, a desfăşurării vieţii şi activităţii vieţuitoarelor întrupate în corp astral sau fizic-solid.

Cea mai importantă întrebare pe care şi-a pus-o omenirea de-a lungul existenţei sale nu este aceea dacă există sau nu Dumnezeu. Întrebarea care fascinează, înspăimântă şi macină pe orice om, indiferent de rasă credinţă, vârsta, nivel financiar sau intelectual, este o una implacabilă:-Există ceva “Dincolo”? Pentru a răspunde, oamenii au cercetat din cele mai vechi timpuri “lumile nevăzute” care ne înconjoară. Iar una dintre cele mai folosite metode a fost aceea a dedublărilor, a călătoriilor astrale, cele mai sus amintite.

Omul, fiinta cu mai multe corpuri

Pentru a înţelege mai bine controversatul fenomen şi experienţele ultime care însoţesc procesul dedublării fizice şi al călătoriilor astrale, fiinţa umană trebuie înţeleasă în toată complexitatea ei. Cel ce se uită în oglindă, se vede cu un singur trup. Foarte adevărat, atât poate arăta orice oglindă. Când se simte fericit sau trist, se resimte totul în suflet. Când omul se roagă sau meditează, spiritul este acela care rezonează cu Divinul. Este deci îndreptăţit, aşadar, să sa creadă că omul, în deplinătatea lui, este alcătuit din trup material, suflet şi spirit? Da şi nu, s-ar putea spune. Asta pentru că fiinţa omenească are mai multe straturi invizibile ochiului neiniţiat, nerezumându-se triadei clasice existenţiale.

Încă din cele mai vechi timpuri, şamanismul, spiritualitatea yoghină, daoismul, tantrismul tibetan şi hindus au descris mai multe învelişuri subtile sub care sălăşluieşte spiritul. Cunoscute în sanscrită sub numele de Kosha, acestea reprezintă cele 6 învelişuri ale lui Atman, sinele divin din concepţia vedică. Dintre cele 6, Manomaya Kosha corespunde perfect cu acea parte invizibilă a omului descris la rându-i de ezoterismul occidental sub denumirea de corp astral. În ultimele secole, aceste corpuri invizibile au fost consacrate în literatura de specialitate prin denumiri specifice, unii dintre termeni fiind preluaţi din vechile scrieri sancrite. Există, prin urmare, corpul eteric - denumit uneori dublura eterică a omului, corpul astral, corpul mental inferior, corpul mental superior, corpul cauzal, corpul budic şi corpul atomic.

În multe religii, iniţiaţii şi maeştrii spirituali, cad de acord asupra faptului că trupul astral este intermediar între trupul fizic şi conştiinţa spirituală a fiecărui om. Potrivit acestora, corpul astral nu trebuie confundat cu sufletul decedatului care părăseşte pentru totdeauna trupul lipsit de viaţă. Corpul astral este uneori vizibil sub forma aurei colorate în diverse nuanţe, aura care este vizibilă doar pentru iniţiaţi sau oameni care în urma meritelor din alte vieţi, s-au născut cu Ajna, chakra minţii, sau cel de-al treilea ochi deschis. În urma acestei capacităţi, anumite persoane, foarte rare ca număr, pot vedea uneori nu doar corpul astral al celorlalţi omeni ci şi crampeie din Universul Astral, dimensiunea imediat urmatoare celei vizibile, materiale sau terestre.

Universul astral este cel de-al doilea plan al Existenţei, desupra sa fiind dimensiunea supremă, sau Planul Cauzal, de unde îşi au originea fiinţele divine şi zeităţile. Planul astral este survolat de fiecare om, noapte de noapte, când visează şi conştiinţa este decuplată. Ca rezultat direct, se călătoreşte în multitudinea de lumi cuprinsă de planul astral.

continuare în Călătorie astrală [2]