4 mar. 2012

Şamani, Şamanism

O şansă, poate unică: Iniţieri în Şamanism
Am intrat destul de repede în idei legate de şamani, de neo-şamani, de şamanism în forma tradiţională sau modernă, şi mi-am dat seama că n-am făcut nici o referire la ceea ce însemnă şamanism sau ceea ce este şamanismul. Aşadar...

Istoric
Nu de prea mult timp, abia puţin peste douăzeci de ani, cuvintele şamanism şi şaman au trezit un ecou, încă destul de vag, în spiritul publicului. Până atunci, doar etnologii erau la curent cu aceste practici magico-religioase care sunt şi astăzi, printre ritualurile cunoscute şi inventariate, dintre cele mai misterioase, dintre cele mai bizare. În privinţa slujitorilor lor, şamanii, ei continuă să sfideze legile naturii. Şi ale ştiinţei...
Se aude din ce în ce mai des despre şamanism şi practicile şamanice. În Europa, prin inocularea de tipare cu scopul declarat de a impune controlul instituţiei bisericeşti şi a dogmei care a scufundat Europa în Evul Mediu, şamanismul a ajuns să fie asimilat cu practicile magiei negre, vrăjitoriei etc. Înainte de a dezvolta pe marginea definirii şamanismului, trebuie amintit că tiparele care au denigrat şamanismul, au fost inoculate în spatiul european odată cu cristalizarea şi dezvoltarea structurilor bisericii catolice, culminand cu perioada inchiziţiei, când au fost interzise cu mare brutalitate toate practicile din afara ritului catolic. Ca urmare, deşi Europa şi vechea Dacie au avut o tradiţie şamanică puternică, relevată de mai mulţi antropologi, astăzi principalele zone în care şamanismul a rămas aproape nealterat, sunt: Siberia, Finlanda, Groenlanda, Nepal, Canada, SUA, bazinul Amazonului, arealul Pacificului de Sud şi Africa tribală. În China a rămas de asemenea un adânc filon şamanic, prin practicile Tao.
Şamanismul este cea mai veche practică din lume care promovează vindecarea. După studii arheologice şi antropologice, aceasta credinţă a existat încă de acum 20 000 – 40 000 de ani, unii antropologi argumentează chiar că este mai veche de 100 000 de ani, adică încă de la începutul rasei umane. Urme ale şamanismului se află pe tot globul: în America, Asia, Africa, regiuni din Europa şi Australia.
Practica spirituală şamanică cuprinde tehnici şi ritualuri care au ca scop autocunoaşterea, vindecarea şi integrarea omului cu Pământul şi Divinitatea. Peste practicile şi ritualurile şamanilor s-au suprapus religii, curente religioase, sisteme esoterice.

Şamanismul se spune că a luat naştere acolo unde el mai există sub forma lui cea mai autentică, adică în Asia Septentrională, mai ales la populaţiile siberiene sau altele, cum sunt samoiezii şi tunguşii. Acest şamanism din nordul îndepărtat, vechi de mai multe milenii, încă n-a putut fi studiat în întregime, deoarece regiunile unde şamanii îşi exercită talentele sunt, şi astăzi, greu de explorat. În plus, climatul, deloc ospitalier, din acele zone, nu e propice turismului. Astfel încât, acolo, în singurătatea îngheţată a Siberiei, s-au păstrat cel mai bine tradiţiile şamanice.

Astăzi, şamanul siberian aminteşte tot mai mult de personajul din trecut, de elementul folcloric. Civilizaţia care n-a pătruns, până în ultimele decenii. în mijlocul acestor regiuni îngheţate, invadează acum. odată cu teoriile moderne. în ciuda acestei evoluţii, şamanul rămâne miracolul unei ştiinţe care ar merita să determine ştiinţa noastră să se intereseze de el în loc să-l dispreţuiască.

Cu toate acestea, asemenea tradiţii lasă impresia că s-au practicat pretutindeni în lume. Ritualurile de cinste la populaţiile de la poli (laponi, eschimoşi, indienii din Alaska, din Nordul canadian) se apropie de Ritualurile siberiene. Cele păstrate la indienii din America de Nord şi la triburile primitive din Indonezia şi Oceania prezintă, îndeaproape, incontestabile similitudini.

Pe teritoriul vechii Dacii a existat o puternică tradiţie şamanică. O dovadă a unei culturi avansate în acest sens este şi ansamblul cunoscut sub numele de Gânditorul de la Hamangia, rebotezat Gânditorul de la Cernavodă. De fapt sunt două statuete, care reprezintă un bărbat şi o femeie în două posturi diferite. S-a descoperit că cele două posturi sunt practic posturi vindecătoare iar astăzi aceste posturi se predau în toată lumea, la workshop-urile de profil. Un alt filon puternic al tradiţiilor şamanice autohtone îl reprezintă solomonarii, acesta fiind numele şamanului în cultura dacică. Tradiţia solomonarilor a conţinuat pâna la sfârşitul secolul al XIX-lea, “la vedere”, ultimul solomonar cunoscut (sau berevoi, după Vasile Voiculescu) fiind identificat pe teritoriul României la finele anilor 1800. Despre solomonari, Părintele Ghelasie aminteşte în cartea sa Moşul din Carpaţi, că aceştia au fost primii iniţiati în misterele lui Zalmoxe.

Despre şamanism
Şamanismul se bazează pe realitatea unei lumi interzise profanului şi deschisă cu generozitate şamanului. Această capacitate de a circula în planurile supranaturale, de a intra în contact cu Supraumanul, şamanul o dobândeşte concomitent cu puterile sale miraculoase, prin suferinţă, chiar  prin teroare. E supus unor probe initiatice atât de dure, încât, uneori, îşi poate pierde viaţa sau minţile. El primeşte învăţătura de la Spirite[1], sub formă de vise, revelaţii, care iau uneori o turnură dramatică. Dacă trece de piedicile iniţierii, află după aceea de la un şaman-strămoş teoriile extazului, folosirea obiectelor magice şi secretele pe care orice şaman trebuie să le cunoască. Atunci, e în stare să-şi exercite funcţia, iar savanţilor care s-au apropiat de acest personaj curios nu le e permisă îndoiala. În transă, el face dovada unor incontestabile însuşiri de clarviziune şi telepatie şi vindecă bolnavii.
Între viziunile pe care le aduce din domeniul astral şi imaginile ce aparţin domeniului terestru, şamanul nu face uşor o diferenţă. Visul lui concurează realitatea, viziunile sale nu sunt halucinaţii.

Pentru a înţelege şamanismul ar trebui cu adevărat ca omul să se îndepărtăze de ştiinţa tradiţională, materialistă, prea mult legată de fenomenele vizibile, care se repetă, care sunt palpabile, pentru a încerca a se accepta şamanismul ca ştiinţă a naturii şi a sufletului, mai evoluată, mai profundă decât psihanaliza. Câmpul ei de acţiune e nelimitat. Cunoaşterea pe care şamanul a dobândit-o n-are nevoie să pună sufletul în formule sau ecuaţii, chiar dacă acest lucru nu este imposibil[2].

Şamanii
Şaman (tungus şaman, shaman - cel ce vede în întuneric), preot-vrăjitor tribal, oficiant de cult în tipul de religie primitivă numită şamanism, prezentă la toate populaţiile din stadiile inferioare ale civilizaţiei. Iniţial, s-a numit şaman oficiantul cultual al populaţiilor primitive uralo-altaice (cu variantele respective: iacut-oyuun, burist-bo, nenet-tadibey, ket-senin, turk-ham etc). Etnologii, care au preferat să nu se piardă într-un hăţiş de diviziuni şi de subdiviziuni, au făcut din cuvântul şamanism numitorul comun al tuturor Ritualurilor ce prezintă asemănări, mai mult sau mai puţin evidente, cu ei. În opiniile lor este de netăgăduit faptul că leagănul şamanismului se situează în Siberia europeană sau asiatică.

Mircea Eliade, în lucrarea sa Şamanismul spunea: Tehnicile Arhaiste ale Extazului, descrie şamanul ca fiind o persoană care călătoreşte într-o stare modificată de conştiinţă în afara timpului şi a spaţiului. Prin aceste călătorii, şamanul primeşte ajutor şi informaţii pentru pacienţi, familie, comunitate.
Astfel, în tradiţia slavă se vorbeşte de volhvi; aceşti şamani slavi erau persoane oraculare, ocupându-se cu divinaţia, cunoscând diferite tehnici magice, şi vraci, practicând medicina empirică, adesea inseparabilă de dansul cu rotire ameţitoare până la prăbuşirea în extaz.

Nu este exagerat să se spună că şamanul e un personaj excepţional, un individ enigmatic, căruia nu i se poate lipi usor o eticheta. Deoarece şamanismul nu e o religie, şamanul nu e preot. Folosindu-şi puterile magice ca să-şi ajute semenii, el nu e vrăjitor, cel puţin în sensul peiorativ pe care-l dăm termenului.

Şamanul, bărbat sau femeie, este un fel de sacerdot, care, într-o stare psihică specială, comunică cu suflete şi spirite şi are propria sa suită de spirite de ajutor asupra cărora are putere. Starea sa nu trebuie confundată cu aceea a unui posedat şi nici cu cea a unui medium, în care conştiinta este înlocuită, fie în totalitate fie parţial de un spirit. De asemenea, mediumul nu-şi aminteşte nimic din cele petrecute. Şamanul, dimpotrivă, este pe deplin conştient şi are întreaga situaţie sub control; prin urmare, în cazul său este vorba de o stare cu totul de excepţie, care în mod obişnuit se numeşte extaz. Pentru ca şamanul să stăpânească întreaga situaţie şi să evite transformarea lui într-un posedat, sunt necesare, de regulă, atât aptitudini înnascute spre aceasta cât şi un antrenament sub îndrumarea unui şaman mai vârstnic.

Un mare şaman este deopotrivă, un psiholog. Probele iniţiatice fac din el un om puternic, cu o stabilitate psihică de neatacat. Depăşind limitele umanului, ştie cum să transmită celorlalţi echilibrul pe care aceştia l-au pierdut şi se arată mai abil decâl cel mai vestit dintre psihiatri. E capabil să ghiceasca gândurile celuilalt, să practice telepatia dirijând visele, sentimentele dirijând indivizii. Acolo unde nu există şaman, sufletul colectiv al tribului, al comunităţii, riscă să se descompună pentru că şi-a pierdut elementul stabilizator.

„Puterile miraculoase”, atestate de călătorii şi cercetătorii care au fost martori - martori de netăgăduit - şamanul le deţine şi le pune în slujba comunităţii când se transpune (voluntar) în stare de transă extatica. Căzut în această transă care-l rupe de lume, el călătoreşte în domeniul astral, îi vizitează pe zei şi le adresează rugămintea lui. În mijlocul grupului, rolul său ocupă un loc de prim plan. Însă sacerdoţiul lui nu e întru totul de invidiat. Relaţiile pe care le întreţine cu Celălalt Tărâm nu sunt lipsite de primejdii.

Toate acestea fac din şaman omul cel mai iubit din comunitate, ca fiind înzestrat cu puteri supranaturale şi având relaţii fireşti cu forţele anonime, cu spiritele şi cu zeii. Şamanul este pentru comunitatea sa preot, teolog, magician, medic şi consilier al căpeteniei războinice. Întrucât şamanul se prezintă ca un canal viu de comunicare cu forţele misterioase ambientale, s-a vorbit despre condiţia de mysterium în care există el şi la care ajunge pe 3 căi: a halucinaţiei, a purificării, a extazului mistic (via hallucinatoria - via purgativa - via mistica).

De obicei şamanii sunt chemaţi la această datorie prin două moduri: fie prin moştenire, fie prin voluntară ori involuntară spontană schimbare de către Supranatural. Sunt şi altii care caută această învăţătură, dar aceştia nu sunt consideraţi la fel de puternici. Excepţie fac nativii Nord-Americani, care caută în vise viziuni, pentru a cere puteri de vindecare, sau ajutor din partea unui spirit păzitor. Un şaman se deosebeşte de alţii prin numărul sau de spirite păzitoare sau gardieni, prin intensitatea viziunilor sale şi prin puterea sa. Cu toate că se găsesc deosebiri în aceasta practică, printre culturi, dar se găsesc şi asemănări. Şamanul trăieşte în doua lumi: în cea reală (spirituală) şi în cea materială (trecătoare/ireală), se mai numeşte şi stare de conştinţă modificată. (altered state of consciousness). Şamanul are acces la cele trei zone ale cosmologiei: pământul, cerul şi lumea de jos, ce sunt conectate printr-o axă centrală, reprezentată de “un copac gigant”, sau “munte”. Starea lui mentală este lucidă, în timpul starii de conştinta modificată, şamanul controlează această stare şi poate reţine, ceea ce a văzut în timpul acela. Prin acest mod şamanul are acces la informaţii, care nu sunt disponibile în realitatea materială. Este esenţial pentru şaman să intre în aceasta stare, prin simpla voinţă. Sunt lucruri care îl ajută pe şaman să intre în această stare cum ar fi: sunetul tobelor, al zornăitoarei, al cântului, dansul, abstinenta sexuală, îmbăieri aromatice, privirea unei flăcări, concentrarea asupra imaginilor şi izolarea acestuia în intuneric. În starea şamanică, acesta posedă anumite puteri, pe care le poate exercita şi în realitatea materială. El poate să vadă spirite şi poate comunica cu acestea, poate zbura până la ceruri, unde serveşte ca un intermediar între zei şi tribul său; poate coborî şi în lumea de jos, pe tărâmul celor morţi. Zborurile şamanului sunt îndeplinite cu ajutorul metamorfozei, sau călărind cai mitici, călărind spiritele cailor sacrificaţi, prin bărci ale spiritelor etc.

Şamanul este şi cel în care oamenii au o încredere deosebită pentru că deşi poate să ştie tot, absolut tot despre viaţa şi faptele unui om, până la detalii, niciodată nu foloseşte aceste adevăruri împotriva omului ci pentru a-i găsi rezolvări vieţii sale. De multe ori se îngroapă cu toate lucrurile ştiute şi niciodată spuse. Este şi motivul pentru care s-a forţat nota la maxim pentru a înlătura şi ponegri pe şaman. Adevărurile ce nu le puteau ascunde lor erau ceea ce îi făcuseră pe unii puternici, iar dacă adevărul era ştiut, supunerea comunităţii nu mai era posibilă. Şamanii “văd”, “simt”, “aud” minciuna, descoperă crima făcută sau crima de dinainte de a fi făcută. Ei pot bara calea unui om spre rău, spre răul lui sau al altora!

Probabil din aceasta cauză, unii şamani sunt consideraţi sacri şi veniti din lumea cerească a duhurilor, fapt care se întâmplă printr-o a doua naştere sau întrupare. O opinie, exprimată de un cunoscător, K. Rasmussen, este de luat în seamă: Singurătatea şi suferinţa deschid spiritul uman şi anume acolo trebuie să-şi caute un şaman înţelepciunea.

Cei mai mulţi cred că şamanii au o relaţie mai apropiată cu natura, deoarece spiritele lor păzitoare, sunt de obicei cele ale animalelor sau plantelor. Spiritul păzitor îndruma şamanul, în celelalte realităţi, prin ferestre între lumi, deoarece şamanul primeşte cunoştintele necesare pentru ajutarea tribului său, şi pentru sat. Din acest motiv şamanul trebuie să rămană lucid, în timpul călătoriilor sale, pentru a putea aduce înapoi înţelepciunea şi cunoştintele pentru binele comunităţii sale.

Mircea Eliade aprofundează fenomenul: Considerate din unghiul ce le este propriu, purtările stranii ale şamanului dezvăluie cea mai înaltă spiritualitate: ele sunt într-adevăr dependente de o ideologie coerentă şi de o mare nobleţe. Cineva poate deveni şaman (în clasificarea lui M. Eliade) prin vocaţie spontană, prin transmisiunea ereditara a acestei profesiuni, prin decizie personală sau, mai rar, din voinţa clanului; iar scopul e atins cu preţul unei duble instruiri: una de ordin extatic (vise, vedenii, transe), alta de ordin tradiţional (tehnici şamanice, nume şi functii ale spiritelor, mitologia şi genealogia clanului, limbajul secret).

În anumite religii, şamanul are un rang dominant. La tunguşi, el poate aduce noroc la vânătoare prin aceea că prinde sufletele vânatului şi-l împuşcă; tot el trece sufletele morţilor în lumea de dincolo. Totuşi, cea mai importantă sarcină pentru el este izgonirea spiritelor rele şi readucerea sufletelor alungate în cei bolnavi. Pentru majoritatea populaţiilor "primitive", atribuţiile şamanului se rezumă la vindecari, pe când în restul cultului nu are vreun rol special.

Din păcate, sub pretextul superstiţiei, omul de astăzi se lipseşte de conştiinţa sa intuitivă.


[1] A nu se confunda, aşa cum unii vor să inducă ideea, termenul de Spirit cu ceea ce foloseşte Spiritismul. Aici e vorba de entităţi de lumină, ce ele însele au menirea de vindecători în plan astral şi care transferă cunoaşterea Şamanului, Vraciului (Alb). Este normal să nu o transfere decât cuiva care trece “furcile caudine” şi o va folosi în folosul lumii, al oamenilor, al Luminii! 
[2] Neo-şamanismul este o trecere de la această ştiinţă instinctuală la o ştiinţă cu mari veleităţi şi mari potenţiale: Fizica cuantică respectiv cu încrengătura dintre Fizica cuantică şi Biologia moleculară.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ca urmare, deşi Europa şi vechea Dacie au avut o tradiţie şamanică puternică, relevată de mai mulţi antropologi,
===============================
Nici vorba - erau asiatici demonizati.
LA fel cu cei care se "dedica" samanismului, voo-doo si altor practici dracesti.
Nu va faceti iluzia ca este ceva bun fiindca este aparenta inselatoare, trecatoare si sub-fire ceea ce distruge mai intai trupul si in paralel, sufletul.

Anonim spunea...

Waw fantastic !

Anonim spunea...

Mulțumesc tare mult pentru informațiile prețioase!